Articole care merită citite
Final de campanie Umanitară “Zâmbetul din cutiuţă” ediţia a IV-a, 21.03 – 8.04.2016

Final de campanie Umanitară “Zâmbetul din cutiuţă” ediţia a IV-a, 21.03 – 8.04.2016

access_time 12 aprilie 2016

Din 2010, de când am pornit la drum J, cu ajutorul oamenilor darnici am adus un zâmbet pe chipul a

Turdenii au ieşit în stradă

Turdenii au ieşit în stradă

access_time 7 noiembrie 2015

Solidari cu protestatarii din capitală, turdenii au ieşit vineri seara, pentru a doua zi consecutiv în stradă. Chiar dacă a

Cadouri de criză pentru sărbători

Cadouri de criză pentru sărbători

access_time 5 decembrie 2012

Jucăriile ieftine, dulciurile, mănușile și fularele ori seturile de cosmetice și lumânări parfumate fac parte din cadourile pe care turdenii

A avea o boală cronică

A avea o boală cronică

A avea o boală cronică

access_time 16 iunie 2014 chat_bubble_outline 0 comentarii

Ideea unui articol despre  psihologia bolnavilor cronici pare destul de soft pentru un om sănătos. Pentru că problemele psihologice implicate în boală sau derivate din ea, companioni ai bolii desigur, par a fi destul de mici, în comparație cu sursa lor, din punctul de vedere al celui care nu prea are de-a face direct cu povara grea a acestora.

Boala, în sine, nu o putem trăi însă ca pe un tablou din manualele diagnostice, doar cu referiri la rece, doar cu rezultate, ca o măsură a ceea ce mai este chimia din noi, măsurând timpi și reacții, numărând criterii diagnostice, oferind prognosticuri și variante de terapii.

Boala cronică o trăim ca bolnavi. Purtăm povara acestei stări cu grijă și teamă, cu disperarea că aceasta ne-a schimbat viața radical, iar ceea ce am fost, din punctul de vedere al sănătății, nu vom mai fi niciodată, prin acces doar la ireversibil.

Intoleranți la schimbări definitive, ne obosim prin căutări de soluții miraculoase, dezvoltând un stres complet inutil, atât de dăunător încât el singur ar putea genera, în organismul nostru, răspunsuri inadecvate.

Ca psiholog sunt pregătită să intervin în orice moment de criză, dar în același timp sunt obligată să vă ajut să descoperiți singuri forța vindecătoare a acestui adevăr, cel al unei realități nedistorsionate. Veți fi tentați să ocoliți întrebări incomode, dar orice gând evitat își va crește forța de a ne controla, fiindcă el este născut din temeri care se insinuează în mintea noastră, oricât le-am alunga.

De aceea este necesar să ne confruntăm cu realitatea într-un mod onest, fără a ne amăgi, fără a ne minți, spunând lucrurilor pe nume, privindu-le nici mai mari, nici mai mici decât sunt.

În ce constă diferența dintre cei puternici și cei slabi aflați în rolul de bolnavi? În puterea de a înțelege că orice este posibil, poate fi înțeles și acceptat, că suntem capabili a suporta mai mult decât ne imaginăm, că avem resurse mai multe decât credem, că uneori elementele aversive ne întelepțesc în ceea ce privește imaginea și sensul vieții.

Uneori supraevaluăm boala, punem pe seama ei sacrificiul planurilor noastre, toate durerile posibile și renunțărilor, în mod nediferențiat. Forța negativă a unei boli, de a ne schimba viața, este mare prin impactul ei, dar poate fi amplificată și prin modul catastrofic de a o interpreta, fapt ce conduce automat la bariere autoimpuse în viața noastră profesională, socială sau personală.

Putem alege să trăim, adaptându-ne la noua situație sau renunțând la speranțe minime. Putem trăi complex, afirmându-ne ca personalități nemutilate de această experiență, sau putem să ne retragem asumându-ne, în mod total, doar rolul de bolnav.

Blocați în noua stare, dar compătimindu-ne mai mult decât ar fi necesar, vedem cum alții sunt alături de noi, dar adesea nu putem trece de limite ce nu ne permit să fim alături de ceilalți. E un mod egocentric de a ne derula zilele, de a accentua dramatismul ideii de boală.

Așadar, putem înțelege și crede că există viață după diagnostic, că noi nu devenim altcineva fiind bolnavi, ci suntem tot noi înșine? Acceptarea de sine și acceptarea necondiționată a vieții sunt secretul puterii de a privi spre viitor și apoi de a spera…

Când vă simțiți singuri, să știți că înstrăinarea este o parte din voi, nu din lumea celor de lângă voi, este așadar o opțiune asumată. Iar dacă ceilalți se zbat pentru voi, ar fi de dorit să încercați să fiți acolo, într-un exercițiu  de înțelegere a ideii că boala este o stare ce face parte din viața noastră adesea, fără a fi cel mai frecvent, un capăt de drum…

Cerasela LIBEG

Psiholog clinician și psihoterapeut

Telefon programări: 0745621459

Comentarii Facebook