Articole care merită citite
Legume de seră disponibile prin Domeniul Public Turda

Legume de seră disponibile prin Domeniul Public Turda

access_time 24 noiembrie 2016

  In cadrul SC Domeniul Public Turda SA, sectorul Sere este extins pe o suprafata totala de 20.075 mp. Productia

Astăzi, liber la patinoar!

Astăzi, liber la patinoar!

access_time 1 martie 2018

De Mărțişor, înainte de închiderea patinoarului din Turda toată lumea are accesul gratuit!   Vă aşteptăm astăzi până la ora

Rotary prețuiește femeia

Rotary prețuiește femeia

access_time 7 februarie 2017

  Prețuiește femeia de lângă tine în fapte și vorbe. Ai grijă de ea și iubește-o pentru felul în care

A fi dascăl

A fi dascăl

A fi dascăl

access_time 2 iunie 2015 chat_bubble_outline 0 comentarii

Era ultima zi de liceu. A intrat în cabinet, să îmi facă o vizită, obosit de greutatea momentului consumat, dar fericit.  Adolescentul în care am avut încredere din prima clipă, știind  că va reuși în căutarea de sine să se descopere cu toate resursele lui excepționale, era în fața mea cu bucuria unei călătorii reușite.

Mi-a mulțumit spunându-mi că întâlnirea dintre noi a fost importantă:

”Vă mulțumesc mult! Alături de alți trei dascăli,  ați devenit model pentru mine, fiindcă m-ați învățat multe și mi-ați influențat evoluția!”

Deveneam conștientă că reprezint pentru el ” modelul de dascăl” deși nu eram profesoara lui, eu îl învățasem mai curând să aibă curajul de a-și folosi talanții.

Fiecare avem în minte un profesor sau altă persoană important pentru noi, care a reușit să ajungă la noi, influențându-ne viața, alegerile, oferindu-ne încrederea că merită să luăm anumite decizii, să ne dăruim unor idealuri, să descoperim sensul propriei vieți.

Nu este ușor să ai o profesie de vocație. Cea de dascăl este din această categorie. Este una dintre cele mai grele profesii. Afirmația vine având emoția cunoașterii directe,  fiindcă înainte de a fi psiholog am fost și eu dascăliță, iar statutul de profesor îl am si azi.

În lumea  dascălilor certitudinea valorilor culturale, sociale și morale, conștiința responsabilității și iubirea de oameni sunt fundamentale. Pentru a rezista este nevoie de pasiune, entuziasm și generozitate. Este o profesie care te disciplinează, te ajută să devii organizat, ferm, perseverent și răbdător.

Dascălii sunt persoane empatice, agreabile, fiind dintre puținii din jurul nostru care mai știu să zâmbească încurajator, să asculte și să ajute.

Este adevărat că se contaminează cu o anumită inocență, care îi face să nu fie întotdeauna pragmatici și bine adaptați societății contemporane. Salvatoare pentru ei este acceptarea necondiționată a propriei profesii, la care puțini pot renunța, odată ”gustată”.

Aptitudinea pedagogic este condiția sine-qua-non a acestei profesii și  are mai multe componente, care vizează domeniile: cognitiv, organizatoric și comunicativ și presupune, în același timp, existența spiritului de observație, imaginației, exigenței, tactului pedagogic, atenției, spiritului organizatoric, creativității.

Exercitarea rolului didactic este supus multor influențe și presiuni, mai ales în ultima perioadă, uneori de tip contradictoriu, excesiv, care au ca efect un ansamblu de ,,așteptări de rol” tot mai mari, produse de către factori de tip  instituțional sau/și de către alte categorii: părinții, de exemplu. Rezultatele pot genera uneori conflicte, stress, tensiuni.

Cea mai importantă variabilă pentru a fi un bun dascăl rămâne personalitatea sa, prin ale cărei caracteristici acesta are posibilitatea să-și moduleze comportamentul în diferite situații specifice, să facă uz de cunoștințele teoretice, favorizând dezvoltarea unor atitudini care îl vor ajuta să devină sau nu un model memorabil pentru unii dintre elevii lui!
Cerasela LIBEG

Psiholog clinician și psihoterapeut

Telefon programări: 0745621459

Comentarii Facebook