Articole care merită citite
Cristian Matei: ,, La mulți ani copii ! 1 Iunie este ziua voastră! „

Cristian Matei: ,, La mulți ani copii ! 1 Iunie este ziua voastră! „

access_time 1 iunie 2016

PSD Turda, prin presedinte Cristian Matei transmite cu ocazia Zilei Internationale a copiilor urmatorul mesaj  : ,, La mulți ani copii

Autoritățile turdene garantează că sunt pregătite de iarnă

Autoritățile turdene garantează că sunt pregătite de iarnă

access_time 4 decembrie 2014

La Primăria Turda a avut loc, joi 4 decembrie, ședința Comitetului pentru Situații de Urgență. Convocată de primarul Tudor Ștefănie,

Cine sunt Giganții Europei la baschet care vor veni în România la FIBA Eurobasket 2017

Cine sunt Giganții Europei la baschet care vor veni în România la FIBA Eurobasket 2017

access_time 9 martie 2017

Federația Română de Baschet prezintă în cadrul unui infografic jucătorii-vedetă ai baschetului european care sunt așteptați să joace în România

Astăzi, noaptea în care dracii ies din Iad

Astăzi, noaptea în care dracii ies din Iad

Astăzi, noaptea în care dracii ies din Iad

access_time 22 octombrie 2014 chat_bubble_outline 0 comentarii

foto-dealuri-de-flori-si-lumina.zeci-de-mii-de-clujeni-au-continuat-traditia-luminatiei1351796606

Pomenirea celor adormiţi, pe 1 Noiembrie e şi un moment de împăcare cu cei plecaţi

    În noaptea de miercuri spre joi  e momentul în care, potrivit superstiţiilor populare, porţile Iadului se deschid pentru scurt timp, astfel ca demonii să fie înlănţuiţi din nou pentru încă un an de zile.  Superstiţia e legată de două sărbători adoptate şi sărăbătorite şi de creştini, însă în altă formă decât forma lor antică: Sfântul Dumitru şi Ziua Morţilor.

 Potrivit tradiţiei în cea mai întunecată noapte, la 15 zile de la luna plină din octombrie, dracii şi spiritele rele încep să umble libere pe pâmânt. Aceste sunt înlănţuite  apoi, la finalul sărbătorii,  pentru încă un an.

Deschiderea hotarelor dintre lumea vizibilă şi invizibilă a fost transpusă în tradiţiile practice de Sânmedru (Sf.Dumitru). În tradiţia pastorală, în această zi, turmele sunt libere să pască pe orice teren deoarece în aceasta zi hotarele sunt libere. Refuzul de a le lăsa pe un anume teritoriu este considerat păcat.

Potrivit tradiţiei în această perioadă a anului, oamenii trebuie să se culce devreme şi să se trezească târziu şi nu ar trebui să călătorească noaptea.

 După noaptea de miercuri spre joi, urmează  sărbătoarea din 26 octombrie (Sânmedru, Sf. Dumitru), sărbătoare ce era initial una pastorală închiată zeiţei Demetra, zeiţa Pământului în mitologia grecească. Când Persefona, zeiţa fertilităţii a fost răpită de zeul Morţilor, Hades, mama ei, zeiţa Demetra a făcut un târg: fiica ei va petrece şase luni pe pământ şi şase luni în lumea morţilor. Pe 26 octombrie e momentul în care Persefona (al cărui nume înseamnă „Cea care curmă lumina”), coboară în lumea morţilor. Turmele se pun la adăpost pentru a ierna iar natura încremeneşte până în primăvara următoare.

 Şirul de evenimente ale sărbătorii pastorale din octombrie continuă cu Ziua Morţilor, pe 1 noiembrie. În tradiţia antică, în absenţa Persefonei, oamenii aprindeau ei înşişi lumini pentru a alunga întunericul şi a sigila porţile lumilor subpământene.

În tradiţia creştin ortodoxă, Sărbătoarea Sf.Dumitru a devenit însă una a transfigurării iar  pomenirea morţilor a devenit o comemoarare a celor adormiţi. Ziua Morţilor nu are o data fixă, oscilândand în unele părti din ţara între 26 octombrie  şi  8 noiembrie,  iar în altele fiind fixată în sâmbăta lasatului sec de Craciun, în altele în sâmbăta de dinaintea Sfântului Dumitru sau în cele două sâmbete de după Sfântul Dumitru.

Spre deosebire de sărbătorile păgâne, Biserica Ortodoxă vorbeşte însă în acest caz nu de o pomenire a morţilor ci de o pomenire a celor adormiţi, deoarece potrivit credinţei creştine, după Isus Hristos cei plecaţi stau sub semnul învierii şi al vieţii veşnice şi nu mai stau sub semnul morţii.

 Amestecul dintre cer, pământ şi lumea spiritelor se încheie în acest an tot  la 15 zile de la debutul sărbătorii pastorale, în 6 noiembrie, odată cu revenirea lunii pline.

Perioada superstiţiilor, însă, nu se încheie  pentru români, care au dealtfel o imaginaţie bogată când vine vorba de supranatural.  În 30 noiembrie urmează noaptea Sf. Andrei, noaptea strigoilor şi vârcolacilor

Horea HUDREA

Comentarii Facebook