Articole care merită citite
Hoți de materiale de construcții, prinși de polițiștii din Câmpia Turzii

Hoți de materiale de construcții, prinși de polițiștii din Câmpia Turzii

access_time 2 decembrie 2014

Cinci tineri din Câmpia Turzii sunt cercetați de polițiști, după ce, luni 1 Decembrie, ar fi sustras mai multe bunuri

Birou executor judecătoresc din Turda angajează secretară

Birou executor judecătoresc din Turda angajează secretară

access_time 14 martie 2017

BIROU EXECUTOR JUDECĂTORESC din Turda angajează pe bază de concurs şi interviu, personal pentru secretariat cu sau fară experienţă în

Oficialităţile locale au participat la deschiderea Ştrandului Durgău

Oficialităţile locale au participat la deschiderea Ştrandului Durgău

access_time 22 iunie 2013

  Primarul Municipiului Turda, Tudor Ştefănie,  liderul USL di Consiliul Local, Cristian Matei, viceprimarul Lucian Nemeş, alături de comnsileri locali

Bun sau rău?

Bun sau rău?

Bun sau rău?

access_time 17 decembrie 2012 chat_bubble_outline 0 comentarii

(Responsabil de rubrică: Camelia TEREC)

Camelia TEREC

“Eu trebuie cu necesitate să fiu cel mai bun.” Aşa începe procesul de asociere a perceperii propriei valori cu realizarea unor lucruri, cu atingerea unor scopuri dintr-un  moment de viaţă, scopuri care pot să nici nu fie elaborate de noi înşine, ci de alţii, uneori complet străini.  În societatea în care trăim, tot mai multe persoane se tem să nu eşueze în sarcini sau ţeluri, ori evită să încerce anumite lucruri pe care şi le doresc, de teamă că nu vor reuşi. Pentru ei insuccesul e cel mai rău lucru posibil, e o catastrofă, iar succesul e unica opţiune acceptată.

Dacă e să apreciem câţi reuşesc să realizeze la modul absolut perfect anumite scopuri, este evident că sunt foarte puţini. A încerca să fii remarcabil într-un domeniu este cu atât mai dificil cu cât sunt o mulţime de alte persoane care concurează cu tine permanent, într-un mod mai mult sau mai puţin onest. A ne stabili ca scop chiar dobândirea succesului va predispune la dezamagire şi adesea la deziluzii.

E bine de ştiut că însăşi capacitatea de a realiza oricât de bine unele lucruri nu ne creşte valoarea intrinsecă, tot astfel cum un eşec nu o scade. Faptul că putem fi buni într-un domeniu, chiar performanţi, nu ne face mai buni ca oameni. Sigur succesele ne hrănesc “ego”-ul, ne aduc avantaje, ne motivează să ne implicam tot mai mult, dar când dorim aceste împliniri doar în scopul de a-i depăşi pe alţii, de a demonstra ce putem, ajungem să credem că valoarea noastră depinde de aceste comparaţii sau împliniri uneori întâmplătoare.

Noi nu suntem ceea ce facem, ci mai mult decât atât. Noi suntem oameni care practică profesii, realizează lucruri, împlinesc scopuri, dar a ne evalua identitatea în funcţie de cum realizăm ceva este din start limitativ, căci ne creăm iluzia că noi avem valoarea pe care o are activitatea respectivă şi rezultatul ei.

Aşadar, raţional este să apreciem că suntem valoroşi prin simplu fapt că suntem oameni. Sucesul sau eşecul vin spre noi şi sunt acceptate raţional când derivă din activităţi pe care le-am realizat din motivaţie intrinsecă de a realiza ceva, nu din obligaţia autoimpusă de a fi cei mai buni, de a fi primii cu necesitate.

Noi nu suntem super-oameni,  ci pur şi simplu oameni. E firesc să ne dorim să reuşim, dar acest lucru e de preferat, nu este necesar la modul absolut. E de dorit să căutăm satisfacţia de a face anumite lucruri, nu doar realizarea lor pur şi simplu. Astfel va apărea şi starea de bine asociată performării acelor activităţi.

Dacă ne place competiţia de zi cu zi, e mai stimulativ şi constructiv să concurăm şi cu noi înşine, nu doar cu alţii. În acest mod, eşecurile vor deveni surse de dezvoltare personală, acceptarea de sine va fi mai evidentă, iar  încrederea în noi va creşte, apreciind corect progresul personal.

Aşadar, nu vom fi buni sau răi realizând sau eşuând într-un moment dat. Oricum, aceste aprecieri sunt arbitrare şi inconsistente. Putem însă fi raţionali şi oneşti când nu ne atribuim etichete valorice derivate conjunctural.

 

Cerasela LIBEG

Psiholog clinician si psihoterapeut

 

Comentarii Facebook