Articole care merită citite
Întâlnire pentru evaluarea situaţiei actuale a traficului rutier din municipiul Cluj-Napoca şi zonele limitrofe

Întâlnire pentru evaluarea situaţiei actuale a traficului rutier din municipiul Cluj-Napoca şi zonele limitrofe

access_time 20 octombrie 2016

Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Ioan Vuşcan, a organizat miercuri, 19 octombrie 2016, o întâlnire pentru evaluarea situaţiei actuale a traficului

Primii artişti anunţaţi la Untold 2018

Primii artişti anunţaţi la Untold 2018

access_time 9 februarie 2018

Kygo, Diplo, Oliver Heldens si Alesso sunt primii artişti anunţaţi la editia din acest an a festivalului de muzică Untold,

Noi locuri de parcare pe strada Nuferilor din Turda

access_time 23 martie 2019

Administrația locală din Turda a demarat amenajarea unei parcări de reședință pe strada Nuferilor din cartierul Oprișani. Cu această ocazie,

Cine poate spune ”Guvernul meu” când se referă la Guvernul Cioloș?

Cine poate spune ”Guvernul meu” când se referă la Guvernul Cioloș?

Cine poate spune ”Guvernul meu” când se referă la Guvernul Cioloș?

access_time 22 ianuarie 2016 chat_bubble_outline 0 comentarii

Sursa imaginii: www.puterea.ro

Sursa imaginii: www.puterea.ro

Atât ”s-a cântat” președintele Iohannis că vrea ”Guvernul meu” adică al lui, până ce Colectivul i-a pus în brațe ”Guvernul lui”! Așa crede Iohannis. Dar oare ce cred alții, despre identitatea ”proprietarului” Guvernului Cioloș? Poate ar trebui întrebat și cancelarul Germaniei, doamna Angela Merkel, al cui este guvernul României?
Dar poate răspunsul se află în altă parte. Iată, în 19 ianuarie, Guvernul Cioloș a modificat cuantumul indemnizațiilor acordate de statul român refugiaților care solicită azil în România. Din documentele oficiale, reiese că azilanți precum, bunăoară ”turiștii” care au năvălit în Europa din Siria sau din celelalte țări unde ISIS face ravagii, trăiesc mai bine, pe socoteala statului român, decât un angajat autohton, plătit cu salariul minim pe economie sau decât marea majoritate a pensionarilor.
Guvernul Cioloș a hotărât să acorde fiecărui azilant câte 16 lei pe zi, pentru hrană, transport local, servicii cultural, presă, reparații diverse și cheltuieli cu igiena personală. La o durată medie a lunii de 30 de zile, rezultă 480 de lei, pe cap de azilant. La această sumă se adaugă încă 450 de lei, bani de chirie, dacă statul nu-i poate oferi adăpost în centrele de primire ale Inspectoratului General pentru Imigrări. La cei 930 de lei se  mai adaugă sumele allocate pentru cheltuielile de întreținere (apă, gaz, energie eelctrică) de 120 de lei, pentru o persoană, în timpul sezonului cald, respectiv de 155 de lei, pentru o persoană, în timpul sezonului rece. Așadar ”Guvernul meu” s-a declarat dispus să aloce, lunar, câte 1050-1085 lei pentru un azilant, în vreme ce un angajat care muncește în România pentru salariul minim pe economie se alege, în mână, cu 785 de lei, lunar! Pe cetățenii patriei, nevoiți să trăiască din pensia minimă, de 400 de lei, lunar, mai are rost să-i punem la socoteală? Îi punem, barem noi, că onoratul Guvern nu-i pune!
Sigur ”Guvernul meu” poate replica: Un azilant primește ”pomana porcului” cel mult zece luni și după aceea, gata. Da, așa o fi, însă numai din cotele obligatorii, impuse României de Uniunea Europeană rezultă 6351 de refugiați din țările arabe,   care au fugit pe bătrânul continent din calea ISIS. Întâi, 1705, apoi încă 2475, număr impus României în septembrie 2015 și încă 2171, contingentul repartizat țării noastre pentru acest an. La un calcul ”modo grosso” bugetul României ar trebui să aloce aproape 67 de milioane de lei pentru întreținerea refugiaților din cotele obligatorii, vreme de zece luni.
Dacă mai adăugăm înghețarea salariului minim pe economie la cota de 1050 de lei, brut, ecuația din care se poate afla proprietarul Guvernului Cioloș se apropie de o grabnică rezolvare: ”Guvernul Cioloș nu este al meu” poate spune Iohannis ”nici al Angelei Merkel nu este” ar putea continua președintele tuturor românilor,  ci al refugiaților, refugiaților noștri”.
În aceste condiții, așa inventivi cum li s-a dus vestea că ar fi, românii pot cere cetățenia siriană. Ca să aibă și ei un guvern al lor!
Emil HĂLĂȘTUAN

Comentarii Facebook